O lucrare utilă pentru cei care se ocupă de educaţia copiilor, fie ei părinţi sau cadre didactice. Este un manual de educare a copiilor, în special de către părinţi însă exemplele oferite de Th. Gordon pot fi transpuse foarte bine şi în educaţia elevilor din şcoală.
MANUALUL PĂRINŢILOR EFICACE
De cele mai multe ori părinţii sunt învinuiţi pentru problemele pe care le au tinerii şi pentru problemele pe care aceştia le-ar creea societăţii.
Mulţi tineri eşuează în şcoli sau renunţă fără speranţă, iar profesorii sau administratorii dau vina pe părinţi. Problema este că de cele mai multe ori părinţii sunt acuzaţi, dar nu sunt antrenaţi pentru a deveni mai eficienţi în creşterea copiilor. De aceea era nevoie de un ghid care să ofere soluţii la aceste probleme, iar Manualul părinţilor eficace, “prezintă o filosofie constructivă a ceea ce înseamnă să stabileşti şi să menţii o eficientă relaţie totală cu un copil, în toate şi oricare circumstanţă”.
Th.Gordon, este fondatorul unui curs ce are în vedere formarea de părinţi eficace în relaţiile cu proprii lor copii, ceea ce presupune că aceştia îşi pot permite să fie pesoane adevărate, care se pot accepta pe sine însăşi atât cu sentimente positive cât şi negative faţă de copilul său.
Conform teoriei, este absolut normal, ca părinţii să pretindă că simt acceptare sau iubire faţă de copii lor, atunci când nu simt asta, este în regulă să nu fie consecvenţi sau să nu simtă acelaşi nivel de dragoste pentru toţi copii lor, aşa cum este perfect normal să nu adopte aceeaşi manieră de comunicare la fel cu cea a partenerului. Important este faptul ca părinţii să observe ce simt cu adevărat şi ce anume cauzează acel sentiment în diferite situaţii.
Conceptul de acceptare se referă la faptul că uneori comportamentul copilului poate creea un sentiment de acceptare, iar uneori de neacceptare. Dar mare atenţie, că acest comportament reprezintă ceea ce face sau ce spune copilul, nu eticheta pe care o primeşte pentru acel comportament, care poate fi acceptat cu uşurinţă de unul dintre părinţi şi neacceptat de celalalt părinte. Această idee este perfect normală, pentru că fiecare persoană are o anumită perspectivă asupra comportamentelor.
După ce părintele a stabilit dacă un comportament este acceptabil sau nu pentru el, urmează să identifice cine deţine problema, în cazul în care există una. Astfel pot exista situaţii în zona părintelui de acceptabilitate, în care, copilul deţine problema. Sau pot exista situaţii, în zona părintelui de inacceptabilitate, în care acesta deţine problema. În funcţie de fiecare din aceste situaţii, există aptitudini pe care părintele le poate dezvolta:
Este normal ca în primii ani de viaţă, copiii să depindă în totalitate de părinţii lor. Perioada la care se referă Gordon, este cea preverbală, până la 2 ani a copilului când acesta poartă un dialog nonverbal cu părintele în privinţa nevoilor. Este bine ca părintele să ştie că bebeluşii, a fel ca şi copiii mai mari, au diferite nevoi care trebuie satisfăcute. De aceea părintele, trebuie să petrecă foarte mult timp cu copilul pentru a cunoaşte modul de manifestare a acestuia în funcţie de nevoile pe care le are. De exemplu o persoană din afara familiei nu va şti de ce copilul mic trage de pătura de pe pat, pe când mama va recunoaşte acest comportament, ca fiind nevoia copilului de a dormi.
În primii ani de viaţă, nevoile copilului trebuie satisfăcute de către părinte, însă o dată cu creşterea copilului este bine ca părinţii să ajute copii să fie capabili să-şi satisfacă singuri aceste nevoi pentru deveni cât mai independenţi.
Utilizarea mesajelor centrate pe persoană este o altă abordare a lui Gordon. Acesta subliniază reguli importante pe care părintele ar trebui să le respecte atunci când vine vorba de situaţiile aprinse care se pot ivi între părinte şi copil. Astfel exemplifică cazuri reale întâlnite de el, în timpul cursului, care pot conduce la rezolvare acestor situaţii.
Mesajele centrate pe persoană pot avea efecte surprinzătoare asupra copiilor, deoarece aceştia nu ştiu cum îi afectează pe ceilalţi încercarea lor de a-şi satisface nevoile. Astfel nepăsarea se transformă în precauţie, ce cele mai multe ori.
De exemplu exprimarea “eu cred că eşti un leneş” sau “eşti un leneş” atunci când copilul nu a tuns gazonul, este un mesaj centrat pe persoană. Părinţii sunt sfătuiţi să spună exact ceea ce au simţit, cum ar fi “Am fost dezamăgit” sau “Am fost deranjat”.
De asemenea este bine ca părinţii să nu accentueze partea negativă a lucrurilor. Atunci când ora de sosire acasă de la o întalnire a fiicei este la 12, iar fiica vine la 1, părintele nu trebuie să accentueze partea negativă şi să spună că nu a putut dormi sau că e furioasă pe ea, ci să-şi arate mai întâi îngrijorarea prin exprimări de genul “Of, mulţumesc lui Dumnezeu că ai ajuns acasă cu bine. Sunt aşa fericită să te văd. Am crezut că ai făcut vreun accident.”şi apoi să-şi confrunte fiica cu dezamăgirea cauzată de încălcarea înţelegerii.
Un alt subiect interesant pe care Th. Gordon îl abordează în acest manual este schimbarea comportamentului inacceptabil prin schimbarea mediului.
De cele mai multe ori, părinţii sau educatoarele din creşă, opresc comportamentul nedorit al copilului furnizându-i o mulţime de lucruri interesante de făcut. De exemplu atunci când călătoresc cu maşina, părinţii oferă copiilor mai multe jucării pentru a-i ţine ocupaţi cât mai mult şi pentru a nu se plictisi.
Dar există situaţii în care copilul are nevoie de mai puţini de astfel de stimuli. De exemplu înainte de somn sau înainte de masă, când copilul trebuie să fie liniştit pentru a se odihni sau pentru a mânca. Atunci, părintele trebuie să-i sărăcească mediul copilului, nu să-l îmbogăţească pentru a nu-l agita.
Când copii au un comportament neadecvat şi deranjează de cele mai multe ori părinţii, este bine ca aceştia să investească în lucruri care pot simplifica traiul copilului. De exemplu pot să cumpere haine care se îmbracă uşor, pahare din plastic pentru a nu le sparge, poate aşeza un scaun astfel încât copilul să ajungă la oglinda de la baie, sau poate să ataşeze pe cadrul uşii o clanţă suficient de jos ca să fie în raza copilului.
Unele conflicte pot fi evitate limitând spaţiul de viaţă al copilului, de către părinte, amenajându-i un loc special unde acesta poate să construiască, să se joace cu lut sau să sape. De asemenea părinţii pot asigura mediul, astfel încât copilul să nu aibă de suferit: pot întoarce cratiţele înspre spatele aragazului atunci când se găteşte, pot pune chibriturile la distanţă, îndepartând obiectele scumpe ce pot fi sparte, asigurând scările de acces către etajele superioare sau plasând o salteluţa de burete în cada de baie.
Uneori aceştia pot subtitui o activitate cu alta, de exemplu mama poate oferi fetiţei sale sticluţe goale de la parfumuri atunci când aceasta are tendinţa de a “inspecta” dulapul cu cosmetice. Important este s-o facă cât mai bland şi cu mult calm.
Este foarte important ca părinţii să pregatescă copilul pentru schimbările care vor avea loc în mediul său. De exemplu, atunci când hotărăsc să meargă în vacanţă la mare, este bine să discute cu copilul despre dormitul într-un pat străin, întâlnirea cu prieteni noi, valurile mari. Această idee trebuie luată în calcul şi atunci când copiii ar putea suferi ceva durere sau disconfort atunci când merg în vizită la doctor pentru injecţii. Este bine să li se spună copiilor că-l va durea puţin, pentru a face faţă cât mai bine situaţiei.
Metoda “nimeni nu pierde, toată lumea câstigă’ este o metodă prezentată pe larg în acest manual de către Th. Gordon. Această metodă presupune rezolvarea conflictelor dintre părinţi şi copii pe cale amiabilă, prin căutarea unor soluţii posibile, atât de copil cât şi de părinte.
De exemplu fiica vrea să plece la şcoala fără jachetă, deşi afară plouă iar tatăl este îngrijorat că va răci. În loc ca tatăl s-o oblige să-şi ia jacheta demodată, apelează la metoda menţionată mai sus, căutând soluţii împreună cu fiica sa, la problema creată. În final fata îşi va lua o altă haină, care ii place, iar tatăl este liniştit că îi va ţine de cald.
Această metodă este eficientă deoarece “o persoană este mai motivată să aplice o decizie atunci când a participat la luarea ei, decât atunci când trebuie să aplice o decizie care îi este impusă de altcineva”. De asemenea are un rol foarte important în dezvoltarea aptitudinilor de gândire a copiilor, presupune mai puţină ostilitate şi mai multă dragoste, elimină nevoia de putere, atacă problema reală şi mai presus de orice tratează copilul ca pe un adult.
Cum să nu fii concediat ca părinte este o altă abordare interesantă din acest manual. De cele mai multe ori copiii îşi concediază părinţii, pe masură ce se apropie de vârsta adolescenţei, îi trimit la plimbare, deteriorează relaţiile cu ei, căutând relaţii satisfăcătoare înafara familiei. Acest lucru se întamplă pentru că părinţii încearcă să le bage în cap propriile valori, fără să ia în considerare dorinţele copilului.
Trebuie înţeles faptul că fiecare persoană are drepturi asupra sa, indiferent că este copil, adolescent sau adult şi poate să facă ceea ce doreşte, în măsura în care nu îi deranjează pe ceilalţi.
De exemplu dacă fiul adolescent doreşte să-şi poarte părul într-un anumit fel, trebuie lăsat în pace, pentru ca astfel îşi exprimă propriile valori şi credinţe şi nu deranjează pe nimeni. Nici un adult nu va dori să-şi modifice coafura dacă aceasta nu răneşte pe alţii.
Mulţi părinţi doresc cu orice preţ să-şi înveţe copilul, valorile morale, să fie un părinte model. Dar niciodată nu vor putea face asta dacă ei nu vor respecta aceste valori. Nu vor putea învăţa niciodată un copil să fie sincer dacă, ei vor minţi sau nu vor putea avea un copil disciplinat dacă la randul lor nu vor fi disciplinaţi. Important pentru copil este ceea ce face părintele, nu ceea ce zice.
De asemenea părintele trebuie să fie un consultant pentru copilul său; asta nu înseamnă să-l agaseze cu fel de fel de informaţii plictisitoare. Pot împărtăşi idei, cunoştinţe şi chiar experienţe de diferite tipuri, folosind ascultarea activă.
Părinţii pot preveni conflictele schimbându-se ei înşişi în primul rând prin acceptarea comportamentelor celorlalţi prin raportare la propriile experienţe sau altele. De exemplu mama poate învăţa să tolereze fiicei sale fustele scurte pe care aceasta le poartă, amintindu-şi de adolescenţa ei când şi ea aborda fustele mini, sau tatăl poate accepta hiperactivitatea fiului său de 3 ani, atunci când va afla că este normal pentru vârsta lui.
În finalul acestui curs de instruire pentru părinţi, Th. Gordon subliniază faptul că ceilalţi părinţi ai copilului vor avea un rol decisiv în educarea şi dezvoltarea copilului (se referă la bunici, rude, bone, profesori, directori, consilieri, etc). De aceea este foarte important ca părinţii să cunoască foarte bine aceste persoane, să ştie exact de ce sunt capabili. Este normal să aibă calităţi dar şi defecte, la fel ca părinţii naturali ai copilului. Important este ca părinţii să participe la diferitele activităţi din şcoală ale copilului, să se implice în proiecte, pentru a vedea cât mai de aproape realitatea cu care se confruntă propriul lor copil.
Mulţi tineri eşuează în şcoli sau renunţă fără speranţă, iar profesorii sau administratorii dau vina pe părinţi. Problema este că de cele mai multe ori părinţii sunt acuzaţi, dar nu sunt antrenaţi pentru a deveni mai eficienţi în creşterea copiilor. De aceea era nevoie de un ghid care să ofere soluţii la aceste probleme, iar Manualul părinţilor eficace, “prezintă o filosofie constructivă a ceea ce înseamnă să stabileşti şi să menţii o eficientă relaţie totală cu un copil, în toate şi oricare circumstanţă”.
Th.Gordon, este fondatorul unui curs ce are în vedere formarea de părinţi eficace în relaţiile cu proprii lor copii, ceea ce presupune că aceştia îşi pot permite să fie pesoane adevărate, care se pot accepta pe sine însăşi atât cu sentimente positive cât şi negative faţă de copilul său.
Conform teoriei, este absolut normal, ca părinţii să pretindă că simt acceptare sau iubire faţă de copii lor, atunci când nu simt asta, este în regulă să nu fie consecvenţi sau să nu simtă acelaşi nivel de dragoste pentru toţi copii lor, aşa cum este perfect normal să nu adopte aceeaşi manieră de comunicare la fel cu cea a partenerului. Important este faptul ca părinţii să observe ce simt cu adevărat şi ce anume cauzează acel sentiment în diferite situaţii.
Conceptul de acceptare se referă la faptul că uneori comportamentul copilului poate creea un sentiment de acceptare, iar uneori de neacceptare. Dar mare atenţie, că acest comportament reprezintă ceea ce face sau ce spune copilul, nu eticheta pe care o primeşte pentru acel comportament, care poate fi acceptat cu uşurinţă de unul dintre părinţi şi neacceptat de celalalt părinte. Această idee este perfect normală, pentru că fiecare persoană are o anumită perspectivă asupra comportamentelor.
După ce părintele a stabilit dacă un comportament este acceptabil sau nu pentru el, urmează să identifice cine deţine problema, în cazul în care există una. Astfel pot exista situaţii în zona părintelui de acceptabilitate, în care, copilul deţine problema. Sau pot exista situaţii, în zona părintelui de inacceptabilitate, în care acesta deţine problema. În funcţie de fiecare din aceste situaţii, există aptitudini pe care părintele le poate dezvolta:
- Aptitudini de ascultare – atunci când copilul deţine problema
- Aptitudini de confruntare pentru situaţiile în care părintele deţine problema
- Aptitudini de rezolvare a conflictelor cu câştig de ambele părţi, pentru situaţiile în care atât părintele cât şi copilul deţin câte o problema.
Este normal ca în primii ani de viaţă, copiii să depindă în totalitate de părinţii lor. Perioada la care se referă Gordon, este cea preverbală, până la 2 ani a copilului când acesta poartă un dialog nonverbal cu părintele în privinţa nevoilor. Este bine ca părintele să ştie că bebeluşii, a fel ca şi copiii mai mari, au diferite nevoi care trebuie satisfăcute. De aceea părintele, trebuie să petrecă foarte mult timp cu copilul pentru a cunoaşte modul de manifestare a acestuia în funcţie de nevoile pe care le are. De exemplu o persoană din afara familiei nu va şti de ce copilul mic trage de pătura de pe pat, pe când mama va recunoaşte acest comportament, ca fiind nevoia copilului de a dormi.
În primii ani de viaţă, nevoile copilului trebuie satisfăcute de către părinte, însă o dată cu creşterea copilului este bine ca părinţii să ajute copii să fie capabili să-şi satisfacă singuri aceste nevoi pentru deveni cât mai independenţi.
Utilizarea mesajelor centrate pe persoană este o altă abordare a lui Gordon. Acesta subliniază reguli importante pe care părintele ar trebui să le respecte atunci când vine vorba de situaţiile aprinse care se pot ivi între părinte şi copil. Astfel exemplifică cazuri reale întâlnite de el, în timpul cursului, care pot conduce la rezolvare acestor situaţii.
Mesajele centrate pe persoană pot avea efecte surprinzătoare asupra copiilor, deoarece aceştia nu ştiu cum îi afectează pe ceilalţi încercarea lor de a-şi satisface nevoile. Astfel nepăsarea se transformă în precauţie, ce cele mai multe ori.
De exemplu exprimarea “eu cred că eşti un leneş” sau “eşti un leneş” atunci când copilul nu a tuns gazonul, este un mesaj centrat pe persoană. Părinţii sunt sfătuiţi să spună exact ceea ce au simţit, cum ar fi “Am fost dezamăgit” sau “Am fost deranjat”.
De asemenea este bine ca părinţii să nu accentueze partea negativă a lucrurilor. Atunci când ora de sosire acasă de la o întalnire a fiicei este la 12, iar fiica vine la 1, părintele nu trebuie să accentueze partea negativă şi să spună că nu a putut dormi sau că e furioasă pe ea, ci să-şi arate mai întâi îngrijorarea prin exprimări de genul “Of, mulţumesc lui Dumnezeu că ai ajuns acasă cu bine. Sunt aşa fericită să te văd. Am crezut că ai făcut vreun accident.”şi apoi să-şi confrunte fiica cu dezamăgirea cauzată de încălcarea înţelegerii.
Un alt subiect interesant pe care Th. Gordon îl abordează în acest manual este schimbarea comportamentului inacceptabil prin schimbarea mediului.
De cele mai multe ori, părinţii sau educatoarele din creşă, opresc comportamentul nedorit al copilului furnizându-i o mulţime de lucruri interesante de făcut. De exemplu atunci când călătoresc cu maşina, părinţii oferă copiilor mai multe jucării pentru a-i ţine ocupaţi cât mai mult şi pentru a nu se plictisi.
Dar există situaţii în care copilul are nevoie de mai puţini de astfel de stimuli. De exemplu înainte de somn sau înainte de masă, când copilul trebuie să fie liniştit pentru a se odihni sau pentru a mânca. Atunci, părintele trebuie să-i sărăcească mediul copilului, nu să-l îmbogăţească pentru a nu-l agita.
Când copii au un comportament neadecvat şi deranjează de cele mai multe ori părinţii, este bine ca aceştia să investească în lucruri care pot simplifica traiul copilului. De exemplu pot să cumpere haine care se îmbracă uşor, pahare din plastic pentru a nu le sparge, poate aşeza un scaun astfel încât copilul să ajungă la oglinda de la baie, sau poate să ataşeze pe cadrul uşii o clanţă suficient de jos ca să fie în raza copilului.
Unele conflicte pot fi evitate limitând spaţiul de viaţă al copilului, de către părinte, amenajându-i un loc special unde acesta poate să construiască, să se joace cu lut sau să sape. De asemenea părinţii pot asigura mediul, astfel încât copilul să nu aibă de suferit: pot întoarce cratiţele înspre spatele aragazului atunci când se găteşte, pot pune chibriturile la distanţă, îndepartând obiectele scumpe ce pot fi sparte, asigurând scările de acces către etajele superioare sau plasând o salteluţa de burete în cada de baie.
Uneori aceştia pot subtitui o activitate cu alta, de exemplu mama poate oferi fetiţei sale sticluţe goale de la parfumuri atunci când aceasta are tendinţa de a “inspecta” dulapul cu cosmetice. Important este s-o facă cât mai bland şi cu mult calm.
Este foarte important ca părinţii să pregatescă copilul pentru schimbările care vor avea loc în mediul său. De exemplu, atunci când hotărăsc să meargă în vacanţă la mare, este bine să discute cu copilul despre dormitul într-un pat străin, întâlnirea cu prieteni noi, valurile mari. Această idee trebuie luată în calcul şi atunci când copiii ar putea suferi ceva durere sau disconfort atunci când merg în vizită la doctor pentru injecţii. Este bine să li se spună copiilor că-l va durea puţin, pentru a face faţă cât mai bine situaţiei.
Metoda “nimeni nu pierde, toată lumea câstigă’ este o metodă prezentată pe larg în acest manual de către Th. Gordon. Această metodă presupune rezolvarea conflictelor dintre părinţi şi copii pe cale amiabilă, prin căutarea unor soluţii posibile, atât de copil cât şi de părinte.
De exemplu fiica vrea să plece la şcoala fără jachetă, deşi afară plouă iar tatăl este îngrijorat că va răci. În loc ca tatăl s-o oblige să-şi ia jacheta demodată, apelează la metoda menţionată mai sus, căutând soluţii împreună cu fiica sa, la problema creată. În final fata îşi va lua o altă haină, care ii place, iar tatăl este liniştit că îi va ţine de cald.
Această metodă este eficientă deoarece “o persoană este mai motivată să aplice o decizie atunci când a participat la luarea ei, decât atunci când trebuie să aplice o decizie care îi este impusă de altcineva”. De asemenea are un rol foarte important în dezvoltarea aptitudinilor de gândire a copiilor, presupune mai puţină ostilitate şi mai multă dragoste, elimină nevoia de putere, atacă problema reală şi mai presus de orice tratează copilul ca pe un adult.
Cum să nu fii concediat ca părinte este o altă abordare interesantă din acest manual. De cele mai multe ori copiii îşi concediază părinţii, pe masură ce se apropie de vârsta adolescenţei, îi trimit la plimbare, deteriorează relaţiile cu ei, căutând relaţii satisfăcătoare înafara familiei. Acest lucru se întamplă pentru că părinţii încearcă să le bage în cap propriile valori, fără să ia în considerare dorinţele copilului.
Trebuie înţeles faptul că fiecare persoană are drepturi asupra sa, indiferent că este copil, adolescent sau adult şi poate să facă ceea ce doreşte, în măsura în care nu îi deranjează pe ceilalţi.
De exemplu dacă fiul adolescent doreşte să-şi poarte părul într-un anumit fel, trebuie lăsat în pace, pentru ca astfel îşi exprimă propriile valori şi credinţe şi nu deranjează pe nimeni. Nici un adult nu va dori să-şi modifice coafura dacă aceasta nu răneşte pe alţii.
Mulţi părinţi doresc cu orice preţ să-şi înveţe copilul, valorile morale, să fie un părinte model. Dar niciodată nu vor putea face asta dacă ei nu vor respecta aceste valori. Nu vor putea învăţa niciodată un copil să fie sincer dacă, ei vor minţi sau nu vor putea avea un copil disciplinat dacă la randul lor nu vor fi disciplinaţi. Important pentru copil este ceea ce face părintele, nu ceea ce zice.
De asemenea părintele trebuie să fie un consultant pentru copilul său; asta nu înseamnă să-l agaseze cu fel de fel de informaţii plictisitoare. Pot împărtăşi idei, cunoştinţe şi chiar experienţe de diferite tipuri, folosind ascultarea activă.
Părinţii pot preveni conflictele schimbându-se ei înşişi în primul rând prin acceptarea comportamentelor celorlalţi prin raportare la propriile experienţe sau altele. De exemplu mama poate învăţa să tolereze fiicei sale fustele scurte pe care aceasta le poartă, amintindu-şi de adolescenţa ei când şi ea aborda fustele mini, sau tatăl poate accepta hiperactivitatea fiului său de 3 ani, atunci când va afla că este normal pentru vârsta lui.
În finalul acestui curs de instruire pentru părinţi, Th. Gordon subliniază faptul că ceilalţi părinţi ai copilului vor avea un rol decisiv în educarea şi dezvoltarea copilului (se referă la bunici, rude, bone, profesori, directori, consilieri, etc). De aceea este foarte important ca părinţii să cunoască foarte bine aceste persoane, să ştie exact de ce sunt capabili. Este normal să aibă calităţi dar şi defecte, la fel ca părinţii naturali ai copilului. Important este ca părinţii să participe la diferitele activităţi din şcoală ale copilului, să se implice în proiecte, pentru a vedea cât mai de aproape realitatea cu care se confruntă propriul lor copil.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere